Love-a magic word




Dragosteaeste un sentiment complex, manifestat prin afecţiune puternică. Definirea sa este un demers dificil, cauzat de complexitatea manifestării sale, dar şi de diversitatea legăturilor afective cuprinse de acest termen. Dragostea se poate manifesta faţă de: familie (părinţi, copii sau alte rude), prieteni, parteneri romantici, Divinitate, animale, obiecte, patrie, frumos, artă ş.a.m.d. O nevoie importantă a dragostei (care este inclusă uneori în însăşi definiţia ei) este de reciprocitate – în unele cazuri, aceasta este resimţită de către subiect fără o acţiune fizică a obiectului (de exemplu, în cazul dragostei faţă de Divinitate, faţă de obiecte ori diverse concepte neaplicate).
Spre deosebire de toate celelalte cazuri,Dragostea interpersonală poate fi platonică, concept prin care se înţelege o afecţiune purificată de gesturi sau dovezi de natură fizică.
Termenul „dragoste” are ca sinonime variantele iubire (sinonim total), amor şi libov (parţiale).

Dragostea sub aspect ştiinţific
În biologie sau psihologie termenul „iubire” nu este clar definit, tocmai datorită complexităţii acestui sentiment emoţional. Până în prezent din punct de vedere ştiinţific s-a ajuns la rezultatele următoare:

Neurobiologic s-a constatat că intensitatea biocurenţilor din anumite zone cerebrale devin mai active fără a putea localiza clar un centru nervos al iubirii în creier, acest fenomen este corelat cu modificări biochimice care determină reacţiile biologice care devin tot mai intense, influenţând comportamentul, gândirea lucidă.
Astfel se poate vorbi de fenomene neuroendocrine sub coordonarea diencefalului, luând naştere în hipofiză opiate endogene (care determină starea de euforie). Din cadrul substanţelor mesagere a euforiei se pot aminti „dopamina”, „adrenalina” şi „substanţele endorfine” care declanşează mai departe o producţie de hormoni sexuali ca testosteron crescând apetitul sexual, care este stimulat şi pe calea olfactivă prin „feromoni”, scăzând nivelul serotoninei (împreună cu adrenalina şi noradrenalina sunt „monoamine”, hormonii de stres), reacţii asemănătoare apar în cazuri de îmbolnăvire, ceea ce determină faptul că îndrăgostiţii nu mai pot gândi normal (stare de drogare). Din statistici s-a observat că cea mai crescută rată a divorţurilor este după patru ani de căsnicie. După această perioadă preiau rolul la femei oxitocina şi la bărbaţi vasopresina, care împreună cu endorfinele întăresc sentimentul de dragoste care se transformă într-o formă a prieteniei şi încrederii în partener.

"Realitatea ma impiedica sa ajung la tine..."

...

Music


:)

Persoane interesate

Faceți căutări pe acest blog